Redescoperă Istoria

Expoziția Redescoperă Istoria reprezintă un periplu în trecutul Olteniei începând cu cunoașterea obiceiurilor, credințelor și a societății dacice, exemplificată prin reconstituiri de locuințe și cetăți tipice epocii dacilor, continuând cu prezentarea fabuloasei civilizații romane cu toate avantajele oferite de aceasta propriilor cetățeni. Publicul va avea posibilitatea să vadă cum a apărut creștinismul admirând detaliile arhitectonice ale unei basilici paleocreștine.

Evul Mediu Întunecat ilustrează decadența civilizației în perioada secolelor VI–XIII în urma prăbușirii Imperiului Roman și a epocii migrațiilor. Haosul perioadei respective este sugerat printr-un labirint conturat de ruine de ziduri, unde vom întâlni vizigoți, slavi, proto-bulgari, cumani și tătari.

Pătrundem apoi în galeria domnilor și domnițelor valahe, redați prin portretele lor votive din perioada secolelor XIV-XVI. Este prezentată genealogia boierilor Craiovești și legăturile lor cu dinastia domnitoare a Basarabilor, dar și cu familia Buzeștilor de care este legată epopeea lui Mihai Viteazul.

Un punct de atracție în cadrul expoziției Redescoperă Istoria este spațiul în care va fi sugerată confruntarea de-a lungul Evului Mediu a armatelor creștine cu cele otomane. Sunt etalate costumația și armamentul din perioada secolelor XIV-XIX.

Pentru prima oară în istoria de peste 100 de ani a muzeului, s-a expus în fața publicului vizitator, într-o expoziție de bază, o parte din Tezaurul Muzeului Olteniei care aduce în atenție podoabe și monede medievale. Vor fi etalate șapte dintre cele mai valoroase tezaure din patrimoniul Secției de Istorie-Arheologie: Dudașul Schelei, Șușița, Verbița, Șotânga, Afumați, Desa, Craiova.

avatar