Colecţii de Numismatică

Încă de la întemeierea Muzeului Olteniei în anul 1915 a început constituirea unei bogate colecţii numismatice rezultate din cercetări arheologice, descoperiri întâmplătoare, donaţii şi achiziţii. Odată cu desfiinţarea Fundaţiei Alexandru şi Aristia Aman, în anul 1950, o bogată colecţie numismatică a fost transferată în patrimoniul Muzeului Olteniei (peste 2000 de monede).

În prezent, colecţia Muzeului Olteniei deţine peste 40000 de monede de aur, argint, bronz şi alte metale, multe dintre acestea constituite în tezaure monetare sau mixte.

În patrimoniul muzeului există o serie de tezaure cunoscute în întreaga lume: tezaurul de drahme Apollonia şi Dirhahium de la Basarabi (Dolj); tezaurele de monede geto-dacice de la Dobreşti, Şuşiţa sau Pieleşti; tezaurele republicane romane de la Ţicleni (Gorj), Fărcaşele (Olt), Işalniţa şi Cârna (Dolj); tezaurele imperiale romane de la Bârca, Galicea Mare, Tunarii Vechi, Slăveni, Dobridor, Leurda (Gorj), Butoieşti (Mehedinţi) etc.

Pentru epoca medievală amintim tezaurele de la Filiaşi (sec. XII-XIII), Orlea (sec. XII-XIII), Lazu (sec. XIV), Dudaşul Schelei (sec. XIV-XV), Bistreţ (sec. XVI), Rast (sec. XVII), etc.

avatar