Ţesutul scoarţelor şi covoarelor

Dezvoltarea acestor tipuri de ţesături este legată de înflorirea generală a artei populare din secolul al XIX-lea ca urmare a unor prefaceri structurale benefice survenite în condiţia economică şi socială a ţărănimii. Noua dimensiune a civilizaţiei ţărăneşti este întregită de progresul gândirii artistice reificată de construirea şi decorarea locuinţei, de apariţia unor noi piese decorative, de îmbogăţirea repertoriului ornamental şi cromatic.

În ierarhia valorilor artei populare, scoarţele şi chilimurile ocupă un loc deosebit nu numai prin originalitatea, rafinamentul coloristic, varietatea de tipuri şi motive decorative, dar şi prin consensul tuturor claselor sociale în aprecierea valorilor şi contribuţia acestora la evoluţia acestui gen de ţesături. Această realitate istorică explică valoarea istorică a scoarţelor şi chilimurilor olteneşti în raport cu alte provincii româneşti, justificând astfel atenţia cu totul deosebită pe care au acordat-o acestui gen de creaţii personalităţi de seamă ale culturii noastre.

Ca tip de ţesătură, scoarţa este de veche tradiţie, fiind principala piesă decorativă de interior din zestrea fetelor de ţărani, fiind amintită alături de alte bunuri şi în foile de zestre boiereşti din secolul al XVIII-lea. Confecţionarea şi posesia de scoarţe confereau prestigiu social fetelor cu îndemânare tehnică, transportarea zestrei la locuinţă viitorului ginere, făcându-se în cadrul unui adevărat ceremonial, unde fiecare piesă este prezentată comunităţii. Această confruntare cu exigenţele estetice ale satului a asigurat alături, de alţi factori, înnoirea concepţiei decorative populare în limitele tradiţiei zonei, imprimând astfel scoarţelor şi chilimurilor o mare unitate stilistică, remarcată de toţi cercetătorii artei populare.

Producţia de scoarţe şi îndeosebi de chilimuri din mediul orăşenesc manifestă o mare libertate de invenţie compoziţională ornamentală şi cromatică, dar nu toate aceste invenţii s-au cristalizat într-un stil, aşa cum s-a întâmplat în mediul ţărănesc, unde motive vechi şi noi, culori, scheme de compoziţie, suporturi materiale, ale concepţiei estetice ţărăneşti sunt reluate în altă ordine şi alte combinaţii, dând naştere seriilor tipologice. Această înnoire s-a realizat prin integrarea selectivă, conform limitelor tehnice, de motive şi scheme de organizare a decorului, dar şi prin crearea de noi motive şi asocierea lor. Alături de vechile motive geometrice întâlnim acum motive vegetale ca: frunze, mărgăritare, glastra cu flori, etc.

Secţia de etnografie deţine peste 250 de scoarţe şi covoare. Detaliat, este vorba de scoarţe tradiţionale cu vergi, colorate în culori naturale, scoarţe alese cu decor geometric organizat în registre alternând cu vergi, scoarţe cu motivul geometric cel mai des întâlnit numit roata (sub formă de romb), dispuse pe întreaga suprafaţă a piesei. Un loc deosebit îl ocupă chilimurile de factură orăşenească lucrate în atelierele de "chilimagioaice" din Oltenia şi Craiova şi cele din centrele ţărăneşti de la Măceş şi Gighera.

avatar