Pescuit

În ansamblul ocupaţiilor cunoscute de populaţiile ce au locuit pe teritoriul Olteniei, pescuitul ocupă un loc deosebit datorită existenţei unei dense reţele hidrografice ce a permis practicarea acestei ocupaţii încă de timpuriu.

Date privind importanţa pescuitului în viaţa economică a populaţiei Olteniei sunt conţinute în Diploma Ioaniţilor din 1247 care furnizează ştiri referitoare la pescăriile de la Dunăre şi iazurile de la Celei, acestea reprezentând unul din principalele izvoare de venituri, alături de morile de apă şi păşuni. În secolul al XIV-lea şi al XV-lea, documentele emise de cancelariile domnitorilor Ţării Româneşti oferă informaţii tot mai numeroase despre pescuitul de la Dunărea olteană şi bălţile din apropiere. Mircea cel Mare întăreşte printr-un hrisov stăpânirea de către Mânăstirea Tismana asupra bălţii Bistreţului, iar în 1392, acelaşi domnitor dăruieşte Mânăstirii Cozia balta numită Mamina, identificată cu fosta baltă Celei din 1247, amintită în Diploma Ioaniţilor şi cu balta Potelu.

Patrimoniul secţiei cuprinde, printre altele, ostii din fier utilizate în special la pescuitul în ape de munte, vârşii din nuiele împletite, cârlige, mintire, prostovoale, setci, năvoade. Carmacele sunt cârlige mari din fier, bine ascuţite fixate perechi pe o funie ce se ţinea în Dunăre. Lungimea funiei era în funcţie de lăţimea nodului. Ele se puneau în Dunăre primăvara şi stăteau până toamna.

Un interes deosebit îl prezintă barca (cin, monoxilă) cioplită dintr-un singur trunchi de copac folosită la pescuit pe Jiu, Olt şi Dunăre. Utilizarea acestui tip de barcă pe Dunăre este amintită încă din 335 î.Hr. de istoricul Arrian cu prilejul trecerii Dunării de către Alexandru Macedon.

avatar