Olărit

Apare ca meşteşug, în spaţiul geografic al provinciei, în jurul anului 3000 î.Hr., fiind unul dintre cele mai complexe meşteşuguri prin diversitatea cunoştinţelor necesare cât şi prin exactitatea cunoaşterii lor. Perfecţionarea tehnicii de ardere a vaselor şi ulterior introducerea roţii olarului (300 î.Hr.) au constituit momente importante în evoluţia acestui meşteşug.

Influenţele romană, şi, mai apoi, bizantină au marcat definitoriu ceramica românească.

Ceea ce caracterizează contactul olarilor din Oltenia cu produsele ceramice mai vechi sau mai noi, ale altor civilizaţii,este asimilarea creatoare a unor forme, tipuri de vase din principalele centre de olari de la Şişeşti, Târgu-Jiu, Oboga şi Horezu. Ceramica de Şişeşti şi Tg.Jiu se impune prin eleganţa formelor, păstrând vechea tradiţie, nefolosind smalţul şi utilizând pentru decorare motive străvechi (linia ondulată, triunghiul,brăduţul) şi culori naturale preparate din hume de culoare galbenă şi roşie. Este o ceramică în general de uz din care reţin atenţia ulcioarele, borcanele, oalele de diferite mărimi pentru fiertul hranei la vatră, taierele, putineiele pentru extragerea untului etc. Mai bogat reprezentat obiectual este centrul de olari din Oboga, renumit prin diversitatea formelor ceramice. Ne referim la oţetarele cu brâie alveolate, putineiele, la ulcioare zoomorfe şi antropomorfe cu decor aplicat sub formă de şerpişori şi broscuţe, la taierele cu motive avimorfe, colorate în verde, brun, galben, la figurine şi ploşti. Ceea ce diferenţiază ceramica de Oboga de alte centre de olari este caracterul sculptural al formelor, capacitatea de a transpune, sub forma de simboluri plastice, vechi obiceiuri ilustrate de tipurile de ulcior de nuntă sub formă de barză cu pui şi capete de copii aplicate pe corpul vasului. Tot ca o particularitate a vaselor meşterilor din Oboga din colecţia secţiei este consemnarea pe suprafaţa unor piese a localităţilor, numele meşterului şi a denumirii motivului ornamental. Epoca de maximă înflorire a centrului de la Oboga a fost sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Un alt centru de olari vestiţi pentru arta produselor sale este Horezu, apărut odată cu ridicarea mânăstirii Horezu de către Constantin Brâncoveanu, pentru a satisface necesităţile noii ctitorii şi ale curţilor boiereşti din împrejurimi, obicei frecvent în acea epocă. Ceramica produsă aici s-a impus prin receptivitatea faţă de inovaţiile tehnice şi decorative ale epocii, adoptând smalţul şi îmbogăţindu-şi repertoriul decorativ şi cromatic. Motivele folosite sunt variate, iar dintre cele mai obişnuite sunt: melcul, steaua, altiţa, florile stilizate, cocoşul, peştele etc. Sunt decorate cu corul şi gaiţa de forma unei periuţe din fire de păr de porc.

avatar