Evul Mediu Românesc

Încheierea procesului de formare a poporului român a deschis în acelaşi timp procesul de constituire a societăţii medievale româneşti şi de apariţie a primelor formaţiuni politice. Totodată, vecinătatea unor state precum Imperiul bizantin, înlocuit de la sfârşitul secolului al XII-lea de al doilea Ţarat bulgar, şi Regatul ungar, a influenţat formele instituţionale din cuprinsul teritoriului locuit de români. Valurile succesive ale neamurilor turanice – pecenegi, uzi, cumani, tătari – devastările şi dislocările de populaţie, provocate de invadatori, au imprimat un ritm lent evoluţiei societăţii româneşti. Dominaţia politică exercitată de populaţiile migratoare la Dunărea de Jos a acoperit cu un văl manifestările autohtonilor, ceea ce explică caracterul sporadic şi lacunar al informaţiilor despre români în izvoarele bizantine şi apusene ale epocii. La sfârşitul secolului XIII şi începutul secolului XIV, declinul Hoardei de Aur, frământările din statul bulgar şi luptele pentru coroana ungară au provocat un adevărat reflux al influenţei celor trei state care îşi disputau stărânirea la sud şi est de Carpaţi. În urma acestui reflux au ieşit la iveală statele medievale româneşti, aşezate ca o salbă de-a lungul lanţului carpatic. Lupta anti-mongolă şi efortul de emancipare de sub suzeranitatea Regatului ungar au înlesnit opera de unificare a unui Basarab sau Bogdan, la capătul căreia geografia politică a Europei de sud-est a înregistrat, alături de mai vechiul voievodat al Transilvaniei, supus de maghiari, două noi state româneşti: Ţara Românească şi Moldova.

avatar