Albinărit

S-a practicat din timpuri străvechi pe teritoriul Olteniei. Produsele, adică mierea şi ceara, au ocupat un loc de seamă în iluminarea locuinţei şi hrana ţăranului român. Tehnica cea mai arhaică de obţinere a mierei era bărcuitul - adică culegerea ei de la stupul de albine sălbatice. Roiul se considera proprietatea celui care l-a descoperit, dacă îşi trasa un semn al său pe arborele respectiv.

Trecerea la creşterea albinelor se pare că s-a făcut prin secolele XV-XVI. Ca etapă tranzitorie spre creşterea albinelor se poate considera aşezarea de prisăci, adică de ştiubeie de lemn în buturugi găunoase din pădure. Creşterea albinelor în stupi sistematici s-a făcut mai târziu, în veacul al XIX-lea şi a căpătat extindere treptată.

Secţia de etnografie deţine diverse tipuri de uleie confecţionate din trunchiuri de copac scobite pe interior, din nuiele împletite şi acoperite cu lut, din scândură. O piesă interesantă este şi roiniţa folosită pentru captarea roiului de albine. Era alcătuită dintr-un clopot de nuiele şi o tijă lungă de lemn, cam de 2m. Unealta se folosea în felul următor: se freca clopotul roiniţei cu flori albe de... roiniţă şi, apoi, era căutat roiul care, simţind mirosul de flori, intra în clopot.

Din acelaşi patrimoniu, mai fac parte prese pentru ceară, unelte pentru îngrijirea stupului şi extragerea mierii.

avatar