EVENIMENTE

Este vorba, în primul rând, de Târgul Meşterilor Populari, reuniune naţională a meşteşugurilor tradiţionale care însumează deja 31 de ediţii.

În acelaşi context al memoriei şi valorilor culturii tradiţionale adăugăm şi "Salonul Naţional de fotografie document" sau "Satul românesc în zi de sărbătoare".

Un alt eveniment european marcant este şi Conferinţa Internaţională de Antropologie "AnthropoEast".

Târgul de Paşte

PROIECT CULTURAL

Sărbătoarea Paştelui a fost şi este pentru români un eveniment major încărcat de semnificaţii sacre atât la nivelul trăirilor, fie ele religioase sau cotidiene, la nivelul receptării festivului, cât şi al exprimărilor limbajelor propriu-zise.

De aceea, Muzeul Olteniei Craiova îşi doreşte să organizeze in acest an, tocmai în Săptămâna Patimilor, în zilele de 14 , 15 aprilie, Târgul de Paşti.

Manifestarea se doreşte a fi, cel puţin în intenţii, o exprimare specifică (muzeologică) menită să consoneze, atât cu sentimental profund religios al sărbătorii, dar şi cu ideea de renaştere, de bucurie, de primăvară. Târgul pe care îl vom organiza în miezul cultural al oraşului se circumscrie ideii de DAR, de A DĂRUI şi de festiv, materializată prin cel mai frumos, simbolic şi tradiţional cadou de Paşte pe care craioveanul îl poate oferi celor dragi.

Vom invita, prin urmare, la reuniunea noastră tradiţională, 20 meşteri populari, printre care sticlari, ceramişti, încondeietori de ouă, ţesători, iconari, lemnari. Nu vor lipsi meşterii care fac turtă dulce, kurtos, cozonac sau alte dulciuri specifice sărbătorii.

Expunerea va fi pavilionară şi va încerca pe cât posibil să elimine stereotipiile scenografice şi se va adresa tuturor categoriilor de public din Craiova. Propunerile vor fi atât de diverse încât fiecare vizitator şi receptor şă se poată bucura de exponate şi să le poată şi achiziţiona.

Precizăm că vor fi invitaţi să îşi etaleze artefactele meşteri populari, artizani, de valoare, atât din Oltenia cât şi din întreaga ţară. Am sugerat deja meşterilor să prezinte publicului obiecte nuanţate de dimensiuni şi valori diferite. Prioritatea esenţiaţă a târgului este motivată de relaţia cu receptorul, cu publicul adică şi, în special, prin grija acordată mesajului cultural al manifestării.

Propunem această primă ediţie a Târgului de Paşte, mizând, totodată, pe experienţa organizatorică şi cultural a celor 31 de ediţii ale Târgului Meşterilor Populari derulate de-a lungul timpului în Cetatea Banilor.

Sperăm ca locuitorii urbei noastre să se bucure de această reuniune şi, implicit, să ne încurajeze în organizarea celei de-a doua ediţii şi, de ce nu, în permanentizarea acestei manifestări cultural.